duminică, 20 februarie 2011

Europa Centrala şi de Est

Interesul investitorilor pentru bancile din Europa Centrala şi de Est ar putea creşte, în conditiile în care companiile financiare vestice se lupta sa-şi majoreze veniturile în contextul unei creşteri economice slabe, potrivit unui studiu al Bank of America Merrill Lynch (BoA), preluat de Bloomberg. "Perspectivele dezamagitoare referitoare la creşterea din Europa de Vest vor duce la un interes mai mare al investitorilor pentru Europa Centrala şi de Est, iar Polonia şi Cehia vor profita cel mai mult. Suntem încrezatori ca valoarea bancilor est-europene va creşte, în conditiile în care încrederea se consolideaza datorita fortei capatate de avansul creditarii şi veniturilor", mentioneaza raportul. Banci precum PKO Bank Polski şi Komercni Banka au modele bancare simple, nu au probleme legate de capital şi au perspective de creştere pe termen lung atragatoare, mentioneaza BoA.  Economiile din Europa Centrala şi de Est au înregistrat în 2010 performante mai bune decat cele ale statelor europene dezvoltate, dupa declinuri accentuate în Vest, iar trendul se va mentine şi anul acesta, potrivit estimarilor Fondului Monetar International (FMI). Îngrijorarile ca bancile din regiune s-ar putea prabuşi sub povara creditelor neperformante au început sa scada dupa ce FMI a intervenit în sprijinul Ungariei, Ucrainei, Romaniei, Letoniei şi Serbiei, noteaza Bloomberg. Analiştii apreciaza ca nivelul creditelor neperformante este aproape de maxim în regiune.