joi, 19 mai 2011

Dominique Strauss-Kahn a demisionat!

„Cu infinită tristețe mă văd nevoit astăzi să prezint Comitetului Executiv demisia mea din funcția de director general al FMI”, se scrie în declarația lui Strauss-Kahn.Originar din Franţa, Strauss-Kahn a jucat un rol-cheie în eforturile de a depăşi criza datoriilor suverane ale statelor europene, declanşată anul trecut. FMI a contribuit la pachetele de salvare destinate Greciei şi Irlandei şi s-a implicat şi în susţinerea Portugaliei. Iar această susţinere ar putea slăbi, spun unii analişti . Demisia șefului FMI vine la doar câteva zile după ce acesta a fost arestat pe aeroportul Kennedy din SUA ca urmare a acuzațiilor de agresiune sexuală, sechestrare de persoană şi tentativă de viol.
În documentul trimis Comitetului Executiv, Strauss-Kahn a ținut să menționeze că neagă cu fermitate toate acuzațiile făcute la adresa sa.
"Mă gândesc în primul rând la soţia mea, pe care o iubesc mai mult decât orice, la copiii mei, la familie, la prieteni. Mă gândesc de asemenea şi la colegii mei de la FMI, împreună am făcut atâtea lucruri minunate în ultimii trei ani. Tuturor vreau să le spun că neg cu fermitate toate acuzaţiile care mi se aduc. Vreau să protejez instituţia pe care am servit-o cu onoare şi devotament, şi în mod deosebit vreau să-mi dedic toată forţa, timpul şi energia pentru a-mi dovedi nevinovăţia", încheie acesta.
Până la o decizie clară a Comitetului Executiv, funcția de șef al FMI este deținută interimar de John Lipsky, până nu demult al doilea oficial ca importanţă al instituţiei.
Strauss-Kahn s-a aflat la conducera FMI din noiembrie 2007. După venirea acestuia în fruntea instituţiei, împrumuturile de urgenţă acordate de FMI au crescut spectaculos, de la sub 2 miliarde de dolari în 2007 la circa 92 miliarde dolari în 2010, potrivit publicaţiei britanice "The Telegraph".(sursa : Reuters)



Un comentariu:

Anonim spunea...

Numele posibililor succesori ai lui Dominique Strauss-Kahn la postul director general al Fondului Monetar International sunt evocate in presa de cateva saptamani, dupa demisia anuntata de acesta joi, din spatele gratiilor, unde este arestat sub acuzatia de tentativa de viol, scrie AFP.


•Christine Lagarde, 55 de ani, ministrul francez al Economiei
Economistul american Nouriel Roubini o prezinta drept cel mai bun compromis posibil daca statele membre doresc sa mentina postul pentru un european. Foarte apreciata de omologii sai din G20 si din Zona Euro, este considerata abila si competenta. Cu toate acestea, se afla in centrul unei controverse pentru gestionarea indemnizatiei fostului om de afaceri Bernard Tapie, in afacerea vanzarii Adidas de catre Credit Lyonnais in 1993. Si New Yotrk Times, si Le Monde o considera favorita.

•Kemal Dervis, 62 de ani, fost ministru al Finantelor in Turcia
Aceasta figura bine cunoscuta in institutiile internationale, care a fost administrator al Programului Natiunilor Unite pentru dezvoltare si a lucrat peste 20 de ani la Banca Mondiala, cumuleaza alte doua mari atuuri: provine dintr-o economie emergenta membra a G20 si este apropiat europenilor. Un bookmaker londonez, William Hill, il considera favorit (5 la 2).

•Montek Singh Ahluwalia, 67 de ani, director adjunct al Comisariatului pentru planificare din India
Favorit pentru a fi desemnat candidat oficial la New Dehli, a lucrat la Banca Mondiala si la Biroul independent de evaluare al FMI. Presa indiana a scris in ultima perioada despre dorinta guvernului indian de a prelua acest post. Dar acest lucru nu inseamna neaparat ca va fi sustinut de omologii sai asiatici

•Tharman Shanmugaratnam, 54 de ani, ministrul Finantelor din Singapore
Presedinte al Comitetului monetar si financiar international, institutia care determina orientarile politice ale FMI, provine dintr-o tara care ar putea reprezenta un bun compromis pentru asiatici. Dar anvergura sa politica nu este egala cu cea a celorlalti candidati.

•Trevor Manuel, 55 de ani, fost ministru sud-african al Finantelor
Acest om care a ajuns foarte tanar in functii de raspundere sub presedintia lui Nelson Mandela este prezentat de tara sa drept reprezentant al intregului continent. Dar tarile africane nu si-au prezentat inca sustinerea pentru el.

•Agustin Carstens, 52 de ani, guvernator al Bancii Mexicului
Respectat la Washington pentru modul in care a gestionat finantele publice in perioada in care a fost ministru (2006-2009), este apreciat de toti membrii G20. Dar Mexicul controleaza deja cel mai inalt post din OCDE, prin Angel Gurria.

•Stanley Fischer, 67 de ani, guvernator al Bancii Israelului
Incarneaza consensul la Washington si a fost deja director general adjunct al FMI din 1994 si pana 2001. Acest post este rezervat in mod traditional unui american, si el detine si aceasta nationalitate. Acest aspect ar putea pune insa probleme, in conditiile in care Statele Unite controleaza presedintia Bancii Mondiale.