- Grupul Bilderberg doreste ca Statele Unite sa lanseze o ofensiva terestra in Libia, sustine ziaristul James P. Tucker Jr., de la American Free Press, care monitorizeaza de multi ani organizatia secreta. Jurnalistul afirma, de asemenea, ca cei din Bilderberg vor sa mareasca la 7 dolari pretul unui galon de benzina in Statele Unite Intalnirea din acest an a controversatului Grup Bilderberg va avea loc intre 9 si 12 iunie in statiunea St. Moritz, aflata in sud-estul Elvetiei, nu departe de Davos, potrivit informatiilor prezentate de ziaristul James P. Tucker Jr., de la American Free Press, care monitorizeaza de multi ani grupul. Tucker afirma ca membrii Bilderberg “spera ca parte a agendei lor comune cu cei din Comisia Trilaterala va fi realizata pana in momentul intalnirii lor: invadarea Libiei de catre SUA, pentru a genera agitatie in crestere in Orientul Mijlociu, astfel incat America sa poata declansa razboiul impotriva Iranului, in numele Israelului“. Pe de alta parte, intr-un interviu cu Alex Jones pentru Infowars.com, Tucker a afirmat ca “pana la sfarsitul lui 2012, Bilderbergii si elita mondiala vor ca noi sa platim 7 dolari pentru un galon* de benzina… “(un galon=3,78541178 litri. Pretul unui galon de benzina in SUA variaza de la 3,56 dolari la 4.56 dolari). Ziaristul de la American Free Press, condiderat unul dintre cei mai neobositi “vanatori” de bilderbergi, mai afirma ca, la intalnirea din Elvetia, membrii grupului “se vor plange de felul in care nationalistii rai blocheaza eforturile lor de a realiza guvernul mondial”, “vor ordona cresterea preturilor la petrol”, “vor promova razboaie pentru profit” si “vor formula un apel pentru ca un guvern mondial sa impuna pacea”.duminică, 1 mai 2011
Speculatii de presa - international
- Grupul Bilderberg doreste ca Statele Unite sa lanseze o ofensiva terestra in Libia, sustine ziaristul James P. Tucker Jr., de la American Free Press, care monitorizeaza de multi ani organizatia secreta. Jurnalistul afirma, de asemenea, ca cei din Bilderberg vor sa mareasca la 7 dolari pretul unui galon de benzina in Statele Unite Intalnirea din acest an a controversatului Grup Bilderberg va avea loc intre 9 si 12 iunie in statiunea St. Moritz, aflata in sud-estul Elvetiei, nu departe de Davos, potrivit informatiilor prezentate de ziaristul James P. Tucker Jr., de la American Free Press, care monitorizeaza de multi ani grupul. Tucker afirma ca membrii Bilderberg “spera ca parte a agendei lor comune cu cei din Comisia Trilaterala va fi realizata pana in momentul intalnirii lor: invadarea Libiei de catre SUA, pentru a genera agitatie in crestere in Orientul Mijlociu, astfel incat America sa poata declansa razboiul impotriva Iranului, in numele Israelului“. Pe de alta parte, intr-un interviu cu Alex Jones pentru Infowars.com, Tucker a afirmat ca “pana la sfarsitul lui 2012, Bilderbergii si elita mondiala vor ca noi sa platim 7 dolari pentru un galon* de benzina… “(un galon=3,78541178 litri. Pretul unui galon de benzina in SUA variaza de la 3,56 dolari la 4.56 dolari). Ziaristul de la American Free Press, condiderat unul dintre cei mai neobositi “vanatori” de bilderbergi, mai afirma ca, la intalnirea din Elvetia, membrii grupului “se vor plange de felul in care nationalistii rai blocheaza eforturile lor de a realiza guvernul mondial”, “vor ordona cresterea preturilor la petrol”, “vor promova razboaie pentru profit” si “vor formula un apel pentru ca un guvern mondial sa impuna pacea”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
România nu se va împrumuta de la creditorii externi în cadrul acordului de tip preventiv încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Mondială, a declarat, la The Money Channel, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.
"Există suficiente aspecte şi elemente care să mă facă să cred că acestă misiune se va sfârşi cu bine. România se poate finanţa singură, nu mai are nevoie de bani de la Fond sau de la Banca Mondială", a spus Tănăsescu.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti în perioada 27 aprilie-9 mai pentru prima evaluare a noului acord. Noul acord de tip preventiv, încheiat la finele lunii martie pentru doi ani, are o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI.
Acordul va fi însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.
CÎINII DE PAZĂ AI JAVREI ORDINARE
Prin definiţie, rolul unui ziarist, într-o democraţie, este acela de a critica. Nu dintr-un vulgar şi gratuit spirit de contradicţie, nu neapărat pentru că, în jurul nostru, se petrec numai lucruri rele, ci fiindcă acestea sînt, întotdeauna, mult mai numeroase decît cele bune şi, din cauza eforturilor făptuitorilor lor de a le ascunde, ies mult mai greu la iveală. De fapt, adevărata menire a jurnalismului nu este aceea de a remarca evenimentele cotidiene, faste sau nefaste, ci de a lupta împotriva pornirilor negative şi dăunătoare, specifice oricărei societăţi umane. De aceea, a şi căpătat presa supranumele de „cîinele de pază al democraţiei”: pentru că, într-o ţară liberă, datoria ei este aceea de a denunţa şi, în limitele posibilului, de a preveni abuzurile clasei conducătoare, alcătuită din oameni politici şi oameni de afaceri deopotrivă. Semnalarea aspectelor pozitive, ridicarea în slăvi a realizărilor puterii se întîmplă numai sub regimurile dictatoriale. Aşa stînd lucrurile, jurnaliştii care, într-un stat democratic (sau într-unul care, cel puţin, se pretinde astfel), iau partea puternicilor zilei (indiferent cine sînt ei şi din ce partid fac parte), aprobînd şi lăudînd, cît e ziulica de mare, glorioasele lor înfăptuiri - modernizări, reforme... -, nu sînt altceva decît nişte slugoi. Ei nu mai sînt cîinii de pază ai democraţiei, ci ai javrelor (eventual ordinare) de la Putere. Nici o presă din lume nu duce lipsă de asemenea slugoi. Şi pentru că, măcar din acest punct de vedere, România se situează, şi ea, în rîndul lumii, să-i trecem în revistă pe slugoii noştri. În ordine alfabetică, pentru a nu supăra pe nici unul.
Horia Alexandrescu este tipul jurnalistului care, toată cariera sa, a încercat, cu disperare şi fără succes, să intre în clubul exclusivist al ziariştilor care contează cu adevărat şi care pot fi număraţi pe degetele unei mîini. Tipic pentru un asemenea individ, omul şi-a făcut intrarea în presă ca jurnalist sportiv şi a activat în acest domeniu ani de zile, pînă să treacă la presa serioasă. O vreme, a scos un ziar de nişă, cu tiraj confidenţial, numit „Cronica Română”, care, sub o altă conducere, mai există, chipurile, şi astăzi (deşi, în realitate, nu a existat niciodată) şi a cărui importanţă avea obiceiul s-o exagereze ori de cîte ori avea ocazia, umflînd după plac (numai din gură, evident) numărul exemplarelor scoase (de aici şi avantajele confidenţialităţii tirajului). Oricît de neînsemnat ar fi fost, episodul „Cronica Română” a constituit momentul lui de glorie. Ulterior, s-a cufundat tot mai mult în uitare (şi, probabil, în jenă financiară), din care încearcă azi să iasă, pupincurind în zona Puterii.
Grigore Cartianu este un ţărănoi înfiorător. E suficient să apară pe sticla televizorului, ca să ai senzaţia că pute de-ţi mută nasul. Contribuie, la impresia de individ intrat în presă direct de la coada vacii, pe care o face, fizicul greoi, pachidermic, trăsăturile faciale din topor, destul de desele greşeli de exprimare şi vorbirea sîsîită, fără dicţie, care-i face cuvintele greu de înţeles. Ca şi Horia Alexandrescu, Grigore Cartianu a fost, mai întîi, jurnalist sportiv. Astăzi, este redactor-şef al, odinioară, celui mai vîndut ziar din România -
....continuare „Adevărul“ -, care, sub „înţeleapta” lui conducere, nu mai interesează publicul nici măcar ca hîrtie igienică. Motivele pentru care pupinbăseşte Cartianu sînt greu de înţeles. Ele sînt, probabil, pe undeva, şi de natură financiară, dar, din partea unui individ atît de grobian şi de puţin dotat intelectual, n-ar fi exclus ca atitudinea lui probăsistă să fie sinceră, iar interesele pecuniare să facă, împreună cu libertatea de conştiinţă, casă bună.
Ion Cristoiu pare, la o primă vedere, un biet handicapat, atît din punct de vedere fizic, cît şi psihic. La o a doua vedere, îţi dai seama că prima impresie a fost corectă. Piticul acesta peltic, cu gura strîmbă, incapabil să termine o propoziţie sau să lege două fraze, şi-a făcut un nume în presa dîmboviţeană lansînd „Evenimentul zilei”, un ziar de trei parale, în ciuda reputaţiei de care se bucura pe vremuri, cu ştiri mai scurte decît titlurile lor (motiv permanent de laudă pentru Cristoiu, care se iluzionează că, procedînd astfel, a inovat jurnalismul românesc), cu fotografii cu femei respingătoare şi cu reportaje despre găini care au născut doi pui vii, despre ţărani surprinşi violîndu-şi păsările din curte sau despre taţi care şi-au siluit, ani de-a rîndul, fiicele, pînă cînd au fost legaţi cu sîrmă ghimpată de familiile excedate, ucişi, puşi în căruţă, acoperiţi cu bălegar şi transportaţi nu se ştie unde... În contul acestui ziar, numai bun de şters la fund, mulţi confraţi tîmpiţi îl înghesuiau, pînă deunăzi, pe fondatorul lui cu apelativul de „maestre” (?!). Lucrurile s-au schimbat la începutul anului 2010, cînd, după o lungă perioadă de criticat Băsescul, „maestrul” s-a apucat, netam-nesam, să-l pupe-n cur, spre consternarea colegilor de breaslă. Motivele acestei bruşte schimbări de atitudine sînt evidente: „triumful” scremut din alegerile prezidenţiale de la finele lui 2009, obţinut, neîndoielnic, prin fraudă, ivit după ce toată suflarea românească crezuse că noul preşedinte al României se numeşte Mircea Geoană, l-a speriat pe Ion Cristoiu şi l-a convins că Traian Băsescu s-a înfipt solid şi pentru mulţi ani în fruntea statului, drept pentru care a considerat mai prudent să schimbe tabăra. Drept probă de pupincurism, a rămas antologică declaraţia dată de Cristoiu cu ocazia numirii golanului de la Cotroceni ca membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, conform căreia „maestrul” era „onorat” că va deveni „coleg” cu preşedintele republicii.
Rodica Culcer este o tanti care, deşi trecută de mult de menopauză, ţine să ne convingă că şi-a păstrat candoarea şi puritatea de fecioară. „Puritatea“ aceasta este cea care a împins-o să îmbrăţişeze cauza băsistă. O „fecioară“ fără pată nu putea susţine decît un „om politic fără pată“, campion (auto)proclamat al luptei anticorupţie, nicidecum nişte moguli şi comunişti furăcioşi şi răi, care sug sîngele poporului. Dragostea curată a Rodicăi pentru conducătorul venerat este vizibilă de fiecare dată cînd îl găzduieşte la Televiziunea publică. Cu asemenea ocazii, ea încearcă stări vecine cu... nu, nu cu orgasmul, aşa spun spun gurile rele, ci cu extazul, aşa cum este şi firesc, în preajma unui personaj providenţial, de esenţă aproape divină. Dar, în ce-o priveşte pe doamna Culcer, ne oprim aici. Să continuăm, ar însemna să devenim răutăcioşi.
Emil Hurezeanu se înscrie în categoria „intelectualilor” băsişti „rafinaţi”. Fost poet (?!), redactor la revista „Echinox”, bursier Herder prin graţia seraficei Ana Blandiana, lucrător la postul de radio Europa Liberă din München, participant la „fenomenul“ Piaţa Universităţii, omul este un anticomunist feroce sau, altfel spus, un “intelectual” de dreapta angajat. Nimic mai firesc, în aceste condiţii, ca angajamentul acesta să atragă după sine un altul (eventual remunerat, ca orice angajament cinstit): cel în slujba lui Traian Băsescu. Ca şi Grigore Cartianu, Emil Hurezeanu este unul din acele cazuri în care poziţia de jurnalist lefegiu (prezumtivă, ne grăbim să precizăm) nu ar intra sub nici o formă în contradicţie cu cele mai „sincere“ crezuri politice (dacă ţi se iveşte ocazia să lupţi pentru „idealurile“ tale dintotdeauna şi, în acelaşi timp, să fii plătit pentru asta, de ce să n-o faci?). De unde concluzia naturală că, de regulă, jurnaliştii lefegii şi, totodată, credincioşi idealurilor proprii sînt de două feluri, diametral opuse: pitecantropii şi „intelectualii de rasă”. Doi poli ai prostiei, reuniţi în aceeaşi sfîntă cruciadă.(sursaTricolorul)
ILIE ŞERBĂNESCU
Ironia sorţii, cartoful i-a jucat feste d-lui Isărescu şi, scumpindu-se nesăbuit, a scos inflaţia generală în decor, dincolo de pista pe care i-o trasase guvernatorul BNR. Ironie a sorţii, pentru că, vai!, toate ratările de ţinte de inflaţie ale BNR în ultimii ani au fost explicate ba prin evoluţia preţurilor la ouă, ba prin evoluţia preţurilor la cartofi! Doamne păzeşte să fi izvorât ceva din străfundurile economiei sau din vreo abordare nefericită a BNR!
În condiţiile defecţiunilor majore din economia ultimilor ani, d-l Isărescu a făcut eforturi absolut disperate de a scoate BNR din cauză, deşi s-au ratat toate ţintele de inflaţie şi s-au depăşit chiar şi toate prognozele de inflaţie. Însăşi povestea asta cu deosebirea dintre ţintă şi prognoză de inflaţie stârneşte zâmbete, pentru că pe omul de afaceri, ca şi pe omul de rând, îl interesează doar cifra din realitate, căci asta îl afectează la buzunar!
Toate aceste lucruri au mare importanţă în momentul actual când, prin ieşirea chiar dacă firavă din recesiune, se intră într-o altă fază a crizei economice în România. Criza este legată de dezechilibrele profunde, unele probabil irecuperabile, din economie, care evident existau înainte de declanşarea crizei (asociată, de regulă, cu intrarea în recesiune). Aceste dezechilibre au rămas intacte. Măsurile luate după declanşarea crizei n-au făcut decât să mute dezechilibrele din aria sectorului privat, care era aproape integral responsabil de ele şi care trebuia să le rezolve, în cârca statului, respectiv a contribuabilului, salariatului, pensionarului. Lucrurile s-au complicat de fapt şi mai tare, fără să se fi rezolvat ceva. Căci, prin îndatorarea nemăsurată a statului în urma preluării dezechilibrelor, s-a pierdut şi ultima şansă de încercare a unei reechilibrări. Evident, ieşirea din recesiune nu înseamnă ieşirea din criză.
De la declanşarea crizei, BNR a ales – după părerea noastră, la comandă externă precisă! – o politică de aruncare a responsabilităţii dezechilibrelor şi poverii de ajustare pe seama statului. În principal, dezechilibrele erau cele dintre consum şi producţie, care, la extern, se manifestau în dezechilibrul dintre importuri şi exporturi. Nu statul însă le generase, ci sectorul privat. Acesta din urmă trebuia să le soluţioneze. În proporţie de peste 80%, aceste dezechilibre proveneau din creditarea fără noimă de către băncile străine a consumului, care, în lipsa producţiei interne, se realizase din import. Creşterea economică obţinută în perioada 2004-2008 a avut în proporţie de cel puţin 80% la bază consumul din import finanţat pe credit. Este adevărat că, pe seama creşterii economice respective, şi salariaţilor, şi pensionarilor li s-au acordat câştiguri sporite.
Cum poti monitoriza o organizatie "secreta"?:D
Trimiteți un comentariu